 |
|
 |
|
adishorrr
Administrator- adica eu sunt legea!!!
Data inscrierii: 13/Iul/2005
Mesaje: 201
Localitate: Dej
|
|
 |
|
 |
|
 Trimis: 20/05/2006 17:37 Titlul subiectului: Despre cultul Mariei |
 |
|
Abia din secolul al V-lea încoace a luat amploare cultul Mariei. Arthur Drews scria: „Din punct de vedere istoric, cultul Mariei oferă o privelişte, la care te cuprinde o mare durere pentru întrega omenire. Este o istorie a celor mai arogante falsificări, răstălmăciri, închipuiri şi fapte păgîne reieşite din caracterele deplorabile şi nevoiaşe omeneşti, din viclenia iezuită şi din dorinţa bisericească de acaparare a puterii, un spectacol, în acelaşi timp de plîns şi de rîs: adevărata comedie divină.“ (K. Deschner, Abermals krähte der Hahn, pag. 401).
De la „Ave Maria“ pînă la dogma înălţării trupeşti a Mariei, totul este nebiblic şi, de aceea, fals. Toate astea sînt invenţii care au fost introduse în decurs de 1.600 de ani de către biserica romană. Astăzi se prezintă totul ca şi cum ar fi o „moştenire autentic-creştină“, cu toate acestea aici avem de fapt o lucrare anticreştină a duşmanului, care vrea să abată omenirea de la singura credinţă mîntuitoare în Isus Hristos, pentru ca să dirijeze totul înspre cultul Mariei care nu mîntuie. Teologi renumiţi au vorbit nespus de deschis şi clar despre acest subiect, de la Reformă pînă în zilele noastre.
Cultul Mariei şi credinţa referitoare la apariţia acesteia în diferite locuri de pelerinaj, prin care mulţi oameni sinceri sînt duşi în eroare, sînt un lucru scîrbos în ochii lui Dumnezeu. Pastorul Markmann scrie despre actualul papă: „Nu este o hulă dacă papa, în vizita sa în Polonia, cade la picioarele Madonei Negre din Iasna-Gora, în Cestohova, şi depune un trandafir aurit, mărturisind într-un extaz liniştit în faţa acestui tablou idolatric: ,Totus tuum‘, ’Cu totul al tău‘? Acest suspin de rugăciune către Maria: ,Totus tuus‘, l-a ales dealtfel ca o deviz㼠a pontificatului său şi a întregii sale vieţi de preot. Rugăciunea sa către Madona Neagră de acolo a încheiat-o cu cuvintele: ,Eu îţi dedic întreaga biserică – de aici şi pînă la capătul pămîntului! ţie îţi dedic toţi oamenii şi întreaga omenire – pe fraţii mei, toate popoarele şi naţiunile. ţie îţi dedic Roma şi Polonia, prin slujitorul tău, printr-un Legămînt Nou al dragostei. Mamă, acceptă-ne! Mamă nu ne părăsi! Mamă, condu-ne!‘“ (O. Markmann, Endzeit, Entrückung, Antichrist, pag. 32-33). Maria a fost făcută mama bisericii romano-catolice. Ea nu este împărăteasa cerului, ci împărăteasa împărăţiei romano-catolice.
După cartea „Fatima“ de Joaquin Maria Alonso, Maria s-ar fi arătat, în toată strălucirea sa în 13. mai 1917, la trei copii de păstori. Numărul 13 se repetă, apoi, deseori: în 13. iulie 1917 „Sfînta Fecioară“ i-a rugat pe cei trei copii să revină în luna următoare. La 13. septembrie 1917, la a cincea apariţie, ea ar fi spus: „Eu vreau ca în 13. octombrie să veniţi aici şi să rostiţi de acum încolo rozariul …“ Pînă la a şasea apariţie, în 13. octombrie 1917, au fost număraţi deja circa 50.000 de pelerini veniţi în grabă. În decursul anilor au călătorit deja milioane de oameni în acel loc pentru a aduce Mariei rugăciunile lor, fără a şti că însăşi Maria a avut trebuință de ajutorul lui Dumnezeu, ea neputînd ajuta nici un om pînă azi.
Maria este prezentată cu adoraţie în „Fatima“ prin numeroase statui şi tablouri. Actualul papă Ioan Paul al II-lea s-a închinat premergător unui astfel de tablou în Capela arătării. Întregul cult este în contradicţie directă cu prima poruncă: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos decît pămîntul. Să nu te închini anterior lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepseşte nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi al patrulea neam al celor ce Mă urăsc …“ (Exod 20, 4-5).
Oamenii care îşi fac chipuri pentru închinare trebuie să se lase încadraţi în categoria celor care-l urăsc pe Dumnezeu. În fond, nu este altceva decît dansul religios în jurul viţelului de aur. Unul îl are pe sfîntul Cristofor, altul are diverse tablouri şi chipuri; chiar şi un Hristos confecţionat de oameni este purtat încolo şi încoace.
Aceasta îmi asigură aminte de o discuţie pe care am avut-o cu mai mulţi oaspeţi într-o staţiune, cu care am ajuns la tema credinţei. La aceasta eu am întrebat dacă are cineva o legătură personală cu Isus Hristos. O doamnă mi-a răspuns spontan: „Eu l-am vîndut pe Isus al meu.“ Noi am fost miraţi în primul moment, pînă cînd ne-a explicat că ea este colecţionară de antichităţi şi că ar fi avut o statuie de 1, 25 m care îl închipuia pe Isus şi care avea o valoare mare, dar pe care a vîndut-o unei biserici.
Pe întregul pămînt există milioane de chipuri diferite, dar toate sînt o urîciune înaintea lui Dumnezeu. În sfinţenia Lui, El a rostit judecata asupra închinării înaintea idolilor: „,Blestemat să fie omul care face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urîciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mîini de meşter şi care-l va pune într-un loc ascuns!‘ şi tot poporul să răspundă: ,Amin!‘“ (Deut. 27, 15). Oamenii nu caută refugiu la El, la singurul care poate ajuta, ci încearcă pe căi lăturalnice cu tot felul de obiecte ajutătoare, să găsească ajutor. Prin aceasta nu-L întristează şi nu-L ofensează ei pe Dumnezeu pînă la maximum? La întrebarea referitoare la cea dintîi poruncă, Isus a răspuns: „Cea dintîi este aceasta: ‹‹Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn‘; şi: ’Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta; iată porunca dintîi››‘“ (Mar. 12, 29-30). Aici într-adevăr nu au loc Maria, sfinţii, sfinţii protectori, statuile, icoanele etc.
Poate oare Maria, ca om, să asculte milioane de rugăciuni din toată lumea, fără a fi pretutindeni? Poate Maria să se afle, în acelaşi timp, în cer, pe pămînt şi în purgatoriu, fără a fi atotştiutoare? Atotştiutor şi pretutindeni este însă numai Dumnezeu. Nu sînt locurile de pelerinaj, indiferent în care ţară, o urîciune pentru Dumnezeu şi astfel condamnabile? Aşa vorbeşte Domnul: „Căutaţi-Mă, şi veţi trăi! Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal, şi nu treceţi la Beer-şeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, şi Betelul va fi nimicit. Căutaţi pe Domnul, şi veţi trăi! Temeţi-vă ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, şi focul acesta s-o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să-l stingă …“ (Amos 5, 4-6).
Astăzi ar necesită să se audă aşa: „Căutaţi-Mă, zice Domnul, şi veţi trăi. Nu vă duceţi la Lourdes şi nici la Fatima, nici la Cestohova şi nici la Altötting etc, ci veniţi la Mine, pentru ca să primiţi cu adevărat viaţă veşnică.“ Cel care-L caută pe Dumnezeu, acela Îl poate găsi acolo unde se află acum, pentru că Dumnezeu este pretutindeni prezent.
Vittorio Messori îl citează pe cardinalul german Joseph Ratzinger: „şi acelaşi Ioan Paul al II-lea, rănit de atentatorul său într-un 13 mai – aniversarea primei apariţii a Mariei în localitatea portugheză -– s-a îndreptat într-un pelerinaj la Fatima, să-i mulţumească Mariei ‹‹a cărei mînă a deviat într-un chip miraculos glonţul.››“ (V. Messori, Zur Lage des Glaubens, pag. 112). Acelaşi cardinal Ratzinger face de cunoscut faptul că biserica şi-a proclamat dogmele marianice în ordinea următoare: „… mai întîi fecioara permanentă şi în acelaşi timp, mamă dumnezeiască, după un timp de gîndire şi de maturizare ea a fost declarată fără păcat strămoşesc, pentru ca apoi să se proclame primirea trupească a Mariei în strălucirea cerească.“ După toate acestea stă scrisă fraza revoltătoare: „Aceste dogme păzesc credinţa originală în Hristos, ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat.“ (V. Messori, Zur Lage des Glaubens, pag. 108).
Aşa ceva nu putem accepta. Cele patru dogme, ca şi toate celelalte lucruri, nu au suport biblic. Adevărurile biblice nu au fost hotărîte la un conciliu, nici nu au fost chemate la viaţă prin votare, ci bărbaţii chemaţi de Dumnezeu au vestit, în Numele Domnului, ce trebuie să se înveţe şi să se creadă. Domnului Ratzinger trebuie să i se prezinte cu fermitate propria sa expunere: „De fapt se înţelege de la sine că adevărurile nu pot fi create prin decizii şi votări. O expunere este ori adevărată, ori neadevărată. Adevărul îl putem doar găsi, nu produce.“ (pag. 62).
Ce sînt toate aceste dogme, obiceiuri şi tradiţii introduse? Sînt ele adevărate sau neadevărate? Sînt acestea aşa cum zice însuşi cardinalul Ratzinger, rezultatul unei gîndiri mature şi îndelungate‘, nefiind deci adevăruri originale, ci creaţii bazate pe supoziţii acceptate? Distanţa dintre ani pledează pentru aceasta. Unde se află deci adevărul, pe care dorim să-l găsim? Desigur, numai în Cuvîntul lui Dumnezeu, nicăieri altundeva! Un creştin biblic, care face parte din Biserica Dumnezeului viu, este zidit „… pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.“ (Ef. 2, 20). Tot ce au introdus papii în decursul anilor nu corespunde cu Biblia şi, de aceea, nu este apostolic. De ce nu au făcut Petru, Iacov, Ioan şi Pavel ceva din Maria? Atunci mai era totul încă aşa de proaspăt şi de viu în amintirea credincioşilor.
În teologie s-a trecut de la hristologie la mariologie. În prezent se ţin deja congrese mariologice, în care totul se învîrteşte în jurul Mariei. Hristos mai este pomenit cîteodată, dacă se potriveşte în tablou. „Papa a cerut o înnoire în ceea ce priveşte proslăvirea Mariei, care, orientată biblic, marcată trinitar şi hristologic, fără a şlefui ceva, să ia în considerare pe cei de altă credinţă şi să corespundă manifestărilor timpului şi culturii respective.“ (Katholischer Erwachsenenkatechismus, pag. 173). Ce poate zice un creştin biblic la astfel de propuneri nebiblice, hulitoare şi rătăcitoare, pentru proslăvirea Mariei?
_________________
salvati balenele!! 
 |
|
FAQ 
Mesaje private 
