Religie sau Adevar?

adishorrr · Trimis: 20/05/2006 17:36 Titlul subiectului: Religie sau Adevar?

PostPosted: Fri Apr 14, 2006 7:42 pm Post subject: Care este religia adevarata? Reply with quote Edit/Delete this post Delete this post
Generaţia de azi nu este de vină dacă în trecut problemele au fost abordate greşit de repetate ori. De aceea nimeni nu ar trebui să se simtă ofensat personal. Dacă prezentăm aici unele desfăşurări greşite din istoria bisericii, nu o facem cu dorinţa de a critica ci, din dragoste pentru adevăr. Fiecare trebuie să recunoască intenţia binevoitoare şi să vadă o mână de ajutor întinsă în timpul citirii acestei teme.

Noi credem că întreaga preoţime este convinsă că învaţă şi lucrează corect. Toţi au intenţia să facă voia lui Dumnezeu. Dar nimeni nu le-a deschis ochii asupra faptului că în trecut a avut loc o deviere totală de la vestirea şi practica originală. Astăzi găsim numai tradiţii şi dogme vechi care nu au nici o bază biblică.

Orientarea duhovnicească s-a pierdut, iar masele sunt greşit călăuzite. Dacă este vorba despre dedicare şi râvnă, acestea le găsim în toate religiile, dar sforţarea omenească nu este suficientă pentru a-l conține favorabil pe Dumnezeu.

Vrem să ne ocupăm aici de cea mai importantă temă care există. În fond, aceasta ar trebui să-l intereseze pe fiecare om. Indiferenţa ar putea deveni fatală. Fiecare ştie că există religii diferite. Trebuie însă pusă întrebarea: există una adevărată? Toţi pretind că sunt corecţi. Dar scepticismul s-a generalizat pe bună dreptate în domeniul religios. Oamenii se îndepărtează de confesiunile existente şi nu doresc să mai aibă vreo legătură cu Dumnezeu. În general, Dumnezeu şi religia sunt privite în ansamblu. Totuşi mai există oameni care, în linişte, se gândesc dacă nu există totuşi un Dumnezeu viu, care se interesează de soarta noastră. Cum se poate însă orienta cineva în mijlocul atâtor ramificaţii religioase existente? Cine poate da un răspuns valabil la toate aceste întrebări deschise? Sau este cu adevărat totul numai o înşelăciune? Au hinduşii dreptate? Au musulmanii dreptate? Sau budiştii? A înviat vreunul din fondatorii acestor religii? Până în prezent, omenirea a auzit numai despre învierea Unuia. Toţi ceilalţi au fost înmormântaţi împreună cu învăţăturile lor.
Adevărul poate veni numai de la Cel adevărat. A inaugurat EI cândva vreo religie? Dacă da, când, unde şi care? Dacă nu, atunci nici una nu are dreptul să se refere la El. Indiferent ce om, nu că poate fi derutat sau dezorientat, ci este de fapt dus în eroare. De aceea nu ne putem baza pe fondatorii religiilor sau pe demnitarii religioşi, cum nu ne putem baza nici pe noi înşine. Fără să mai ţinem seama de celelalte religii mondiale cunoscute, doar în cadrul creştinismului există câteva sute de uniuni bisericeşti. Fiecare din ele are învăţături deosebite şi îi mântuieşte pe membrii ei într-un mod propriu. Desigur că nu se poate presupune că vreo instituţie religioasă ar induce în mod intenţionat pe oameni în eroare, dar faptul că există atâtea curente religioase ne obligă să ne punem pe gânduri.
Orice om care vrea să ajungă la o ţintă trebuie să pornească la drum. Dar cum găsim noi drumul care ne duce cu siguranţă la ţintă? Şi cum găsim noi adevărul pe care să ne putem bizui în mod absolut? Trebuie să existe o posibilitate pentru a descoperi urma dumnezeiască în mijlocul tuturor încurcăturilor omeneşti. În timpul acesta modern şi avansat, cine se mai poate încrede orbeşte într-o credinţă? A prezenta ceva ca fiind divin nu este suficient, este necesară o legitimare de sus! Fiecare ar trebui să facă uz de dreptul său de a se orienta spiritual. Este în joc mai mult decât această scurtă viaţă pământească.
Noi suntem rânduiţi pentru părtăşie cu Tatăl ceresc. Nu există numai o viaţă temporară, ci şi o viaţă veşnică. Aşa de sigur cum există un trup fizic, aşa de sigur există unul duhovnicesc. Aşa de natural cum există viaţa pe pământ, aşa de firesc este şi viaţa în ceruri. Acelaşi Dumnezeu a realizat cerul şi pământul şi tot ce există pe el. Creaţiunea maiestoasă depune o mărturie puternică pentru Creator.
Mulţi sunt de părere că apartenenţa lor la vreo biserică sau comunitate religioasă ar fi în legătură cu mântuirea lor. Mai mult sau mai puţin, poziţia aceasta este reprezentată în diferite religii. Fac toţi numai făgăduinţe goale?
Cine trece printr-un cimitir, poate citi inscripţiile frumoase de pe pietrele funerare: "Aici se odihneşte în pace ...", sau "A plecat mântuit acasă ...", "Ascuns în Dumnezeu ..." Şi anunţurile din ziare sună foarte frumos: "... adormit fericit", sau ... chemat acasă de Dumnezeu", "Înconjurat de sacramentele de înmormântare ale bisericii romano-catolice a încetat ..." Se naşte impresia că toţi decedaţii s-ar afla la Dumnezeu. Care este însă realitatea? Au avut cei trecuţi din viaţă de fapt o legătură personală cu EI?
Celor rămaşi le sunt adresate în cimitir cuvinte mângâietoare: "A fost voia Domnului, ca fratele sau sora să fie chemată în împărăţia Sa ...". În biserică se declară însă celor îndoliaţi, că de fapt cei trecuţi din viaţă nu se află în paradis, ci în focul purgatoriului. Fără să mai adăugăm că această noţiune este o invenţie omenească şi nu este amintită niciodată în Sfânta Scriptură, totuşi trebuie să ne punem serios întrebarea, care este de fapt adevărul. Unde este cu adevărat cel trecut din viaţă? Se poate ca oamenii să fie ţinuţi în rătăcire de la naştere până la moarte, iar la urmă să fie doar mângâiaţi? Toată viaţa li se spune că sunt mântuiţi, iar după deces se spune că de fapt ei nu au ajuns la ţintă. Nu este religia doar opiul care-i linişteşte pe oameni, până la momentul trezirii groaznice?

Ani de-a rândul ei primesc sacramente ajutătoare, fără a fi primit de fapt mântuirea. De la botezul sugarului, după obiceiul instituţiei respective, până la ultima ungere ei sunt pregătiţi pentru trecerea în cealaltă lume. După toate strădaniile, se află la urmă un efect foarte trist: cel răposat nu a fost luat sus ci a coborât jos.

Nimeni nu poate vorbi în problema aceasta mai bine decât medicii şi surorile care trăiesc în preajma celor ce trec din viaţă. Indiferent de apartenenţă religioasă, în faţa morţii se iveşte o luptă. Deznădejdea celor de pe patul de moarte nu este cunoscută în general. Nu este nici cea mai neînsemnată urmă de credinţă, siguranţă şi bucurie. Presupunerea de a fi făcut tot ce a cerut Dumnezeu, după buna ştiinţă şi conştiinciozitate, se arată atunci ca falsă; de fapt, în cauză nu este nimic din ceea ce cere Dumnezeu, ci ceea ce pretind bisericile membrilor lor, împovărându-i.
Pentru că aici vorbim despre viaţă şi moarte, toţi ar trebui să se supună unei cercetări personale. Fiecare om, indiferent de rasă şi naţionalitate, are dreptul să afle adevărul despre Dumnezeu şi despre sine însuşi. Fiecare om, căruia soarta veşnică nu-i este indiferentă, este dator să compare tot ce este învăţat şi practicat, cu susținerea Sfintei Scripturi. Numai ceea ce vine de la Dumnezeu ne şi călăuzeşte la Dumnezeu, şi poate sta în picioare anterior Lui. Cine spune: "Mie îmi este indiferent! După mine, potopul!", nu este conştient de ceea ce vorbeşte. Biblia este de fapt singura carte de pe pământ care ne apropie de Dumnezeu şi ne arată voia Sa. Ea conţine de la început până la sfârşit fapte autentice, confirmate de Dumnezeu.
Noi ar trebui să luăm în serios viaţa, la fel şi moartea noastră. Aici nu vrem să-i înfricoşăm pe cei în viaţă în faţa morţii, din contra: aici vrem să arătăm calea şi ţinta adevărată. Credinţa şi convingerea în Dumnezeu şi în Cuvântul Său trebuie restabilită cu absolut orice preţ. Dumnezeu este adevărat, Cuvântul Său este fără îndoială minunat. În toate religiile li se insuflă oamenilor frică de Dumnezeu, dar în acelaşi timp ei îşi pun nădejdea în aranjamentele religioase omeneşti. Sarcina noastră este de a zdruncina siguranța oamenilor în toate religiile şi de a restabili credinţa în Dumnezeu şi în Cuvântul Său.

Cel Atotputernic are un plan cu omenirea. Din păcate, oamenii au propriile lor planuri şi în cadrul Împărăţiei lui Dumnezeu ei şi-au construit propriile lor împărăţii religioase. Cele omeneşti şi cele dumnezeieşti se află într-o contradicţie directă. Cel ce doreşte să se încadreze în planul şi hotărârea veşnică a lui Dumnezeu trebuie să iasă din toate religiile înfiinţate în decursul vremurilor.

Dumnezeul cel Atotputernic este în acelaşi timp Atotştiutor şi a stabilit un plan pentru omenire încă înainte de întemeierea lumii. Întreruperea temporară care a intervenit prin refuzul omenesc, a neascultării şi a încălcării Cuvântului, nu va anula planul Său veşnic. Pentru că Domnul a ştiut totul dinainte, El a putut astfel planifica totul în conceptul Său. Cuvântul lui Dumnezeu este la fel de adevărat şi infailibil ca şi El însuşi.

Calea lui Dumnezeu cu omenirea este descrisă cu claritate în Cuvântul Său. Din păcate, această cale a fost întunecată cu tradiţii şi dogme religioase preluate, devenind nefolosibilă. Chiar dacă dogmele sunt vechi de sute sau mii de ani, ele rămân ceea ce sunt: învăţături introduse de oameni şi nimic altceva. Ele nu pot deveni dintr-o dată adevărate doar pentru că au fost emise de o anumită instituţie religioasă. Cele omeneşti nu vor ajunge niciodată divine şi lucrurile divine nu vor deveni niciodată omeneşti. Adevărul şi minciuna se exclud reciproc. Ori avem de-a face cu adevărul, ori cu falsul. Originea tuturor adevărurilor este Dumnezeu; iniţiatorul tuturor minciunilor este satana. O minciună perfectă este o prezentare falsă a adevărului, iar lumea religioasă este plină de astfel de falsuri. Orice teorie sau practică care nu corespunde cu Sfânta Scriptură nu poate fi niciodată de origine divină. Cuvântul lui Dumnezeu conţine mărturia întreagă pe care a lăsat-o Domnul omenirii.
Proorocii Vechiului Testament au vestit despre venirea lui Mesia, iar prin aceasta mântuirea lui Dumnezeu; apostolii au devenit astfel martorii proorociei împlinite în legătură cu Răscumpărătorul; prin predicarea Evangheliei este vestită tuturor oamenilor oferta divină a harului. Un adevăr confirmat de Dumnezeu poate fi crezut de oricine. Între biserica primară şi mulțimea creştină de azi este o diferenţă imensă. Tot ce a existat în biserica primară lipseşte în biserica nominală de azi şi tot ce există în societatea creştină organizată de azi nu a fost în biserica primară. O comparaţie autentică limpezeşte totul.
Vestirea Evangheliei în biserica creştină primară era conform Scripturii. Apostolii au fost călăuziţi de Domnul însuşi şi stăteau sub călăuzirea Duhului Sfânt. Cine citeşte primele capitole din Faptele apostolilor primeşte cunoştinţă despre viaţa bisericii primare. O plinătate a Duhului şi a binecuvântării lui Dumnezeu a fost descoperită în mijlocul ei! Primii creştini erau o inimă şi un suflet, ei împărţeau totul între ei, ei formau o mare familie a lui Dumnezeu. Biserica primară nu era o organizaţie rigidă ci un corp viu. Domnul nostru a spus: “EU … voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui:”(Matei 16:1Cool. EL mai este şi astăzi preocupat de aceasta.

Aşa cum Dumnezeu s-a descoperit prin Isus Hristos, tot astfel s-a descoperit Hristos prin Biserica Sa. Aceeaşi vestire, aceeaşi slujbă a fost continuată. Se întâmplau semne mari şi minuni. Necredincioşii deveneau credincioşi, cei robiţi de duhuri deveneau liberi, iar bolnavii se însănătoşeau. Totul corespundea; pentru cei credincioşi era încă valabil Cuvântul lui Dumnezeu ca unitate de măsură. Ei îşi puneau nădejdea în Domnul pe care L-au văzut în slujba, suferinţa şi jertfa Sa, şi după învierea Sa. Respectul faţă de EI era în ei pentru că ei trăiseră totul şi se adunau în Numele Lui.
_________________
Religie sau Adevar? Religie sau Adevar?

salvati balenele!! :-D

	Pagina de start a forumului Forum Scoala Avram Iancu -> Religie	Ora este GMT + 3 ore
Pagina 1 din 1